Sta ca un batran in poarta, sprijinindu-se in toiag si asteptand oaspetii care nu se mai arata. Nu poate sa inteleaga graba lumii din ziua de azi. Si-ar fi dorit ca cineva sa se opreasca si sa-l ascute povestind despre acest hotar.
[singlepic=214,320,240,,center]
[singlepic=213,320,240,,center]
Cum la 6 mai 1809, in satul Cornu Luncii s-a infiintat in aceasta ghereta al doilea oficiu vamal al Bucovinei. Primul a fost cel de la Bunesti.
Cum a pazit mai bine de 100 de ani pe romani de romani. Cum oamenii iesiti din ea intorceau din drum cu gesturi dsperate pe cei ce vroiau sa-si vanda marfa. Cum cei suspecti erau cercuiti si trimisi in Zarca, la Suceava.
Sau cand imparatul Franz Josef, mare duce al Bucovinei, viziteaza aceste locuri, uitandu-se cu pofta peste dealuri si intreband: „Cine ne-a oprit aici?”. Raspunsul a fost: „Niste pamanteni cu caciuli mari, cai iuti si buzdugane agere”
Dar s-a razbunat. In noiembrie 1918, trupele romane au trecut pe aici si au eliberat primul sat din dulcea Bucovina. Au impins catanele imparatesti pana dincolo de Tara Morosenilor.
La 28 noiembrie, fruntasii satului isi puneau talpicele la sanii si porneau spre Cernauti, unde puneau umarul la Unirea cu tara. Altii coborau slanina din pod si se pregateau de drum lung. Plecau la ungureni, in Alba Iulia, sa racneasca unirea cu Regatul.
Timpul a trecut. Casuta noastra a infruntat anii si se arata acum cu fruntea sus. Schiteaza gesturi duioase si ne pofteste pragul, spre Muzeu. Vrea sa ne povesteasa istoria ei.
Cu imparati, catane, armate…
am trecut de atitea ori pe linga el si l-am privit doar cu coada ochiului din viteza masinii;probabil ca la urmatorul drum am sa il si vizitez.multam de informatii!