E lung. Dar totusi scurt. Parca ti-ai mai dori sa treci o data prin el. Parca ti-ai dori ca toate satele sa fie la fel. La fel de vechi. Dar totusi parca noi.
Niciodata nu mi-a parut un sat mai viu decat in acea seara de sambata. Mi-as fi dorit sa fie mai lung, si toate casele sa fie incolonate la sosea. Dar eu sa ma inchin la ele si sa le multumesc pentru prezenta lor prin Bucovina, de multe zeci de ani.
Maliniul e un sat aparte. Gospodari deosebiti, ei au ales sa nu-si darame casele si sa faca loc unor vile insipide si gri. Si-au pastrat vechile locuinte ca pe niste bijuterii in sipetul bunicii.
Mi-as fi dorit ca toate satele sa fie la fel. Fara vile fade, inghetate intr-o mlastina fara sfarsit. Doar casutele sa ne zambeasca din gradinile bogate.
Sate vii.
Ca Maliniul.
Felicitari pentru articole, sunt foarte interesante, imi plac mai ales cele despre Iasi. Ma bucur ca mai sunt si altii care cauta locurile uitate din Iasi.