O calatorie obisnuita. Oare?

Drumul Iasi – Suceava. Ii știu fiecare curbă. Poate de aceea ultima oară am ales o altă rută. Tot spre Țara de Sus, dar de această dată prin Dolhasca. Nu mi-a părut rău.
Practic am urmărit linia ferată Iasi – Pașcani – Suceava, linie ferată dată în exploatare în 1869 de concernele Offenheim și Strousberg.

Un drum de două ore s-a transformat într-o călătorie reconfortantă acompaniată de prietenii mei de la Lake of Tears (mersi Râsu!). Am avut astfel ocazia să refac „din mașină” o parte a traseului pe care îl parcurgeam cu trenul spre bunici, in copilărie.

Am vizitat astfel Biserica din Corni, singura biserică din țară având turlele sub forma a 4 degete de la o mână. Biserica a fost construită de boierii Niculai si Lupu Răftivanu. Asa cum putem vedea pe pisanie (fruntar în Maramureș) și pe clopotul cel mare, biserica a fost sfințită in 1846. Legenda spune că atunci cand a fost întrebat cum vrea sa i se construiască biserica, boierul a raspuns: „Așa!”, aratand mâna ciungă. Astfel s-a născut „Biserica de 4 degete”.

La 50m langa biserică se află ruinele fostului conac. Folosit ca sediu CAP în epoca de aur, momentan zace în ruină.

[singlepic=2,320,240,,center]

[singlepic=5,320,240,,center]

[singlepic=4,320,240,,center]

[singlepic=3,320,240,,center]

În continuare, paralel cu linia ferată, drumul m-a condus la Liteni. Stiam de gara veche de aici și vroiam s-o vizitez. Ghinion însă: Poșta Română tocmai elibera clădirea, iar haosul de acolo m-a impiedicat să-i admir interioarele. N-am pierdut prilejul să o prețuiesc de afară.

Construită odată cu linia ferată, această gară este una din cele mai vechi stații din Moldova. Înainte de construcția ei, Liteniul era folosit ca Stație de Postă. Locul unde se schimbau caii, iar corespondența era sortată. Clădirea impresionează prin dimensiuni, ținând cont ca a fost proiectată ca gară de țară în secolul al XIX-lea. Interioarele originale nu s-au păstrat, doar stucaturile și tâmplăria interioară ne amintesc de „primul drum de fier”. Din salba de gări ale acestei linii, ni s-au pastrat și stațiile din Dolhasca și Verești. Și bine-nteles gara din Burdujeni, singura gară monument din Romania.

[singlepic=8,320,240,,center]

[singlepic=10,320,240,,center]

[singlepic=7,320,240,,center]

Mai departe, drumul m-a dus spre Iacobești (comuna Grănicești), fosta resedință a baronilor Capri. Construită in secolul al XIX-lea, clădirea a fost menită a fi reședința primei familii de bucovineni înnobilați.

[singlepic=12,320,240,,center]

[singlepic=13,320,240,,center]

[singlepic=11,320,240,,center]

Armenii, trăitori în Bucovina încă înainte de întemeierea Ţării Moldovei, au rămas aici şi după ocuparea austriacă şi, pentru rolul lor în economia zonei, au fost susţinuţi de Curtea de la Viena.

Primul recensamant din Bucovina a aparținut Generalului Gabriel Spleny von Mihaldy, primul guvernator din provincia ocupată. Atunci au fost înregistrate 58 de familii de armeni, din care marea majoritate locuiau în târgul Sucevei.

Consiliul Aulic de Război s-a arătat însă interesat şi a favorizat creşterea numerică a acestora, susţinând cerinţele lor de a întemeia o colonie armeană separată în zonă.

Deşi această colonie nu s-a intemeiat, armenilor li s-au acordat o serie de privilegii legate în special de dezvoltarea economiei, printre care si ridicarea interdicţiei de a cumpăra moşii în Bucovina.

Până atunci armenii fuseseră doar mari arendaşi. Ca urmare a achiziţionării unor proprietăţi funciare, ei au putut accede la titluri nobiliare.

La sfârşitul anului 1785, împăratul Iosif al II-lea ridică pe „neguţătoriul Bucovinii, Ioan Capri, şi nu numai pe dumnealui ci şi pe feciorii dumnealui, dară şi pe toţi copiii lor acei trupeşti, cum şi pe strănepoţii acestora, bărbăteşti şi femeeşti…la cinste şi boerie” acordându-i „diploma de boerie”, „semnul de peceţi” (blazonul) şi numindu-l (pentru că achiziţionase mai întâi moşia Măriţei) „Nemiş de Măriţei (Edler von Marecey)”.

Ioan Capri (nume schimbat ulterior in Kapri, potrivit grafiei austriece) este primul nobil bucovinean innobilat, căruia i se recunoştea apartenenţa la starea nobiliară de cavaler al statelor supuse Coroanei austriece.

În anul 1810, împăratul Franz al II-lea al Austriei acorda baronilor Kapri deviza „Industriae et Fidelitatis Fructus” care poate fi văzută pe blazonul sculptat în piatră de pe monumentul funerar al lui Ignatz von Kapri din cimitirul armenesc „Sf. Simion” din Suceava.

[singlepic=14,320,240,,center]

Aceasta a fost incursiunea mea „obișnuită” la Suceava. Asta ca să nu mai menționez alte monumente laice: Biserica din Reuseni (locul unde a fost omorât Bogdan, tatăl lui Ștefan cel Mare), Mănăstirea Probota (mormântul lui Petru Rareș) și Cimitirul Evreiesc din Lespezi. Sau monumente literare: casa memorială Eusebiu Camilar. Sau monumente civice: Spitalul din Fântânele (1903), gările din Dolhasca și Verești. Sau monumente naturale: Rezervația „Fânețele seculare” de la Bosanci. Toate aceste monumente sunt înghesuite pe acest drum și se aruncă în fața mașinii aproape în fiecare localitate.

Păcat că nimeni nu frânează.